Îți mulțumesc!
Doamne, e o bucurie
să vin la tronul Tău de har,
Să-Ți las necazurile mele,
iar Tu să-mi dai iubire în dar,
Să Îți las plânsul și suspinul
și lacrimile mele amare,
Iar Tu să îmi dai iar zâmbetul
și să-mi dai sfântă mângâiere.
Să vin la tronul Tău cel sfânt
să îți dau din gândurile mele,
Iar Tu să iei ce mă frământă,
să pui lumina Ta în ele,
Să-mi iei păcatul ce mă apasă,
ce îmi topește a mea putere,
Și să îmi dai iară liniștea,
să îmi aduci eliberare.
Cum să nu vin la tronul Tău
să-Ți mulțumesc seară de seară,
Ca să-Ți declar dragostea mea,
iar dimineața să vin iară?
Cum Doamne să nu mă încred
în Tine și-n al Tău Cuvânt?
Când Tu ești tot ce am mai sfânt,
mai minunat pe-acest pământ?
Îți mulțumesc Isuse scump,
pentru iubirea ce mi-o dai,
Că-n inimă mi-ai pus iubirea
Și ai făcut din ea un rai,
Îți mulțumesc pentru lumină
și pentru ploaie, pentru vânt
Îți mulțumesc pentru curaj
și pentru slova din Cuvânt.
Îți mulțumesc pentru părinți,
pentru familia ce mi-ai dat
Și pentru toate rugile
pe care mi le-ai ascultat.
Slăvit fii Tu în veci Isuse!
Glorie Ție, Domn minunat!
Căci ești a mea putere sfântă,
mi-ești Părinte adorat!
Amin!
11.09. 2026