Am crescut la țară,
aceasta mi-a fost soarta,
Nu mi-au dat părinții bani,
n-am luat totul de-a gata.

Am muncit din greu
de cum am prins putere,
Din zori și până-n seară,
că n-am avut cui cere.

Am simțit greul de mic
și lipsa multor lucruri,
Am suferit ca orișicare,
în minte aveam mii de gânduri.

„De ce eu? De ce acum?”
Prea multe n-am înțeles,
Dar mi-am văzut de drum,
căci n-am avut de ales.

Am continuat să lupt
nicicând nu am renunțat,
Chiar dacă valurile vieții
prea greu de-atâtea ori au apăsat.

Acum am crescut, sunt mare
lupta-i puțin mai ușoară,
Că am învățat cum să înfrunt
valurile vieții și-a lumii ocară.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu
că pân' aici El m-a ajutat,
Că până la sfârșitul alergării
va fi cu mine neîncetat.

Un sfat vă dau și vouă, dragilor,
că-mi permit atât și eu:
Luptați în viață, nu renunțați,
că sprijin vă e bunul Dumnezu!

Sergiu. M✍️