Ajută-mi, scumpul meu Isus
în lupta ce o am de dus
În care adesea mă tot zbat
ajută-mi, să rămân curat
Ajută-mi, ca să pot răbda
ispita oricât îi de grea
Întărește-mă prin harul Tău
să trec cu bine orice greu
Ajută-mi, ca să-mi pot purta
cu smerenie crucea mea
Fie suferința cât de mare
nu lăsa nimic să mă doboare
Ajută-mi, mult iubitul meu, Isus
s-ajung cu bine acasă sus
Să fiu de Tin' nedespărțit
Isus iubit, Isus iubit!