O trâmbiță cerească
Autor: Traian Dorz  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de olipsuk in 03/05/2009
--după Ezechiel 33:2-6 --

O trâmbiță cerească
ce sună-nflăcărat,
un strigăt de chemare
spre cel Adevărat.

Aceasta fie Oastea Sa
și El va fi slăvit de ea,
viața ei fiind Hristos,
El, Țelul ei cel luminos.

Un sunet de trezire
din somnul ucigaș,
un semn de îngrozire
vicleanului vrăjmaș.

Semnal de-avânt puternic
spre Ținta de atins,
îndemn și-mbărbătare
spre cel prea greu cuprins.

...Cu sunet clar vestește
și cheamă curajos,
din moarte ne trezește
spre slujba lui Hristos.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2349
  • Export PDF: 141
Opțiuni