1. Legat în zale de pământ,
Cu suflet și gând înfrânt,
Trăiam sub jugul cel mai greu,
Tot mai departe de Dumnezeu.

2. Plecat de-acasă într-o zi,
Crezând că lumea m-ar primi,
Am părăsit căminul sfânt,
Urmând șoapta celui rău prin vânt.

3. Furtuni s-au ridicat mereu,
Lovind cu ură-n catargul meu,
Iar val după amarul val
M-a-ndepărtat de-al credinței mal.

4. Din zi în zi mă cufundam
În tot ce ochii îmi pofteau,
Păcatul îmi zâmbea frumos,
Dar mă despărțea de Hristos.

5. Obiceiuri fără rost
Au stricat cine am fost,
Lanț după lanț se aduna,
Iar libertatea mea pierea.

6. Întorceam spatele spre cer,
Socotindu-mă un stingher,
Chemarea Lui o auzeam,
Dar, orb fiind, nu ascultam.

7. Rătăceam fără hotar,
Cu suflet gol și plin de-amar,
Goneam purtat ca frunza-n vânt,
Ca iarba smulsă din pământ.

8. Ispita mă chema mereu,
Șoptindu-mi: „N-ai nevoie de Dumnezeu.”
Iar eu, orbit de-al ei cuvânt,
Mergeam tot mai adânc înfrânt.

9. Tot ce lumea îmi oferea,
Părea dorința oricăruia,
Dar orice vis ce-l urmăream,
Doar și mai gol mă regăseam.

10. Judecat de cei din jur,
Cu glas aspru și prea dur,
De frații ce-i iubeam cândva,
Prima doar răni inima mea.

11. Ajunsesem un biet străin,
Fără speranță, fără sprijin,
Nimic din ce aveam cândva
Nu-mi aducea atunci pacea.

12. Când nopțile mă apăsau,
Iar lacrimile nu secau,
Am ridicat privirea-n sus,
Acolo unde-i Domnul Isus.

13. N-am avut vorbe de rostit,
Nici vreun cuvânt împodobit,
Doar un suspin adânc și greu:
„Mai este har și pentru vechiul eu?”

14. Și-atunci, din slava Sa cerească,
Mi-a răspuns o voce părintească;
„Eu n-am uitat de fiul Meu,
Te-am căutat adesea mereu.”

15. A coborât în noaptea mea,
Lumina dragostei depline,
Acolo unde eu uitam de mine,
Hristos mi-a dăruit un mâine.

16. Cu mâna Sa mi-a frânt zăvoare,
Mi-a sfărâmat orice-nchisoare,
Zalele grele au căzut,
Iar omul vechi a fost pierdut.

17. Mi-a șters rușinea de pe chip,
M-a scos din cel mai greu nisip,
Mi-a pus cunună-n loc de spini,
Și pace sfântă între mâini.

18. Mi-a dat din nou un rost curat,
Un nume nou adevărat,
M-a ridicat din al meu lut
Și-n harul Său m-a prefăcut.

19. Acum nu mai privesc în jos,
Ci merg privind înspre Hristos,
Nu mă mai tem de niciun val,
Căci El mă duce către mal.

20. De-ar fi furtuni și cer închis,
Eu merg înspre sfântul Paradis,
Căci Cel ce m-a răscumpărat
Din zale grele m-a scăpat.

21. Iar dacă vezi un om căzut,
De lanțuri grele doborât,
Să nu-l osândești pe drum,
Căci poate plânge chiar acum.

22. Întinde-i mâna cu iubire,
Arată-i calea spre mântuire,
Fiindcă și eu, cândva pierdut,
Prin harul Lui m-am renăscut.

23. Nu zalele m-au biruit,
Nici iadul ce m-a urmărit,
Ci dragostea lui Dumnezeu
A biruit în locul meu.

24. Legat în zale de pământ
Eram cândva, cu duh înfrânt,
Dar astăzi, liber în Hristos,
Trăiesc privind un cer frumos.