1
Și când ades m-abat
Pe strada unde
Cu fâlfâit de aripi
Trec cocorii

Mă las cuprins
De amintiri, din vremuri
La fel de îndepărtate
Precum norii.

Și când ades m-abat
Pe strada aceea
Mă răscolesc toți stropii
Reci de ploaie

Ca în trecut,
Revăd cum neputința
Își scrie întronarea
Pe-a mea foaie.

Și când ades m-abat
Pe strada veche;
Mă întreb și azi
Pe unde-am zăbovit?

Unde-s toți anii
Care toți trecură?
Pe lângă mine
Fără să îi simt?

Și unde-i bucuria
Lor deplină
Ce-o promiteau?
E doar deșertăciune

Să umbli pe sub ceruri
Fără țintă;
Să arzi pe -ocean de ape
Ca tăciune!

2
Adesea când m-abat
Pe aceeași stradă
Îmi par îndepărtate
Și străine

Acele timpuri
Fără de credință;
Acei ani duși
Degeaba, pe suspine!

Și nu mai sunt
Precum eram odată;
Nepăsător, trec iute
Și n-am teamă;

Azi, sunt moștenitor
De împărăție,
Cu munți înalți
Și tari, fără de seamă!




Biruințele lui David