Pe drum, sub arşița de soare
Erai atunci când Te-am zărit...
Zdrobit de lovituri amare,
Trântit pe jos şi chinuit...

Am stat şi Te-am privit, Isuse,
Și mă-ntrebam: de ce înduri
Atâtea suferinţi nespuse,
Atât amar de lovituri?

De ce Te-mpleticeşti sub cruce?
De ce -Ți curg lacrimi pe obraz?
De ce la orişice răscruce,
De Tine oamenii fac haz?

De ce Te laşi împins de lume?
De ce Te scuipă oameni răi?
De ce nu Te ajută nimeni
Din fraţii şi-ucenicii Tăi?

De ce Ți-e-nsângerată fața,
Iubire din nemărginit?
Așa Ți se sfârşeşte viața,
Aşa, Isus, eşti răsplătit?

O, dac-ai cere ajutoare!
Atâţi bolnavi ai vindecat...
Mulțimea lor ar fi în stare
Să Te salveze garantat!

Dar n-ai cerut, n-ai vrut, Isuse,
Vreun ajutor din lumea mare...
Prin plâns şi suferinţi nespuse
Duci păcătoşilor iertare...

Şi cum cădeai sub greul crucii,
Uscat de sete şi slăbit,
Așa cum Te priveam, Isuse,
Un plâns amar m-a copleșit...

De-odată, blânda Ta privire
Spre mine, Doamne, s-a întors...
Eu Ți-am citit cu îndrăgire
Tot chipul sângerat și stors.

Și-am înţeles atunci anume
Ce niciodată n-oi uita:
Că nu era alt drum în lume
Spre viaţă, decât moartea Ta!

Am înţeles că prin răbdarea
Iubirii ce-a venit de sus,
Aduci lumii răscumpărarea
Prin trupul ce-L jertfiși, Isus...