Mândria merge înaintea pieirii, în înșelăciune
Înșelând pe cel ce o poartă, în deșertăciune,
Iar trufia merge înaintea căderii, în fantezia
Absurdă ce laudă iluzia, care înalță, nebunia.

Păcatul nu începe când este văzut sau bănuit
Începe când este acceptat, ca ceva obișnuit
Când dorința a devenit hotărâre și gândul alegere
Iar alegerea a devenit răzvrătire și convingere.

Mândria este cea mai înșelătoare, care există
Între toate păcatele, ea este expertă, specialistă
Pentru că îl face să creadă pe cel care o poartă
Că urcă când de fapt cade, într-o lume moartă.

Îl face să creadă că devine mai mare, în toate
Când de fapt devine mai mic, în lume și în societate.
Îl face să creadă că se apropie de slavă, pășind
Când de fapt atunci se apropie de ruină, pierind.

Mândria năruiește frumusețea, care se schimbă
Lumina începe să fie umbrită și se vede pe limbă
În ființă, înțelepciunea începe să fie coruptă
Curăția începe să fie întinată și legătura este ruptă.

Căci nelegiuirea fusese aleasă, hrănită și acceptată
Atunci răzvrătirea nu-i numai gând ci este și-n faptă
Acolo unde se nasc gândurile se creează dorințele
Acolo se dă o luptă pentru adevăr în toate ființele.

Luptă între smerenia care se pleacă prin credință
Înaintea Lui Dumnezeu și mândria trasă de dorință
Mândria care dorește să-i ia locul, dar fiecare alege
Cei îi place ori întunericul ori lumina după înțelegere.
26.07. 2026