Tu să iei și Tu să pui.

Într-o zi un vameș rău
Oprește pe un Străin
Stai! ... că vreau să văd acum
Ce ai în sacu' aceea la plin

Iar Străinul se oprește
Și încet sacul desface
Am cu Mine în sacul Meu
Dragoste, iertare, pace

Dacă vrei îți las și ție
Fiindcă toate sunt de dat
Însă sacul din inimă
Musai, să fie curat

Răutatea supărarea
Mânia și și pofta rea
Să le dai să le îngrop
Pe toate, sub crucea Mea

Și să-ți pun în loc de vrei
Fericire cer senin
Harul ca să treci prin toate,
Îl îmbie acel Străin

Însă vameșul încruntat
Se uită la sacul plin
Să renunțe nu putu',
Și răspunse cu venin:

Eu am ura din strămoși
Cleventirea-i moștenire
Cum să las toate acestea
Străine vino-Ți în fire!

Răutatea stă de ani
Sufletul mi-l ține rece
Nu mă întorc să dau ceva
La sărmanul care trece
***********

Și-apoi se gândii mai bine
Înmuiat în sinea sa...
Ce-ar fi daca Omul acela
Viața poate a-mi schimba... ?

Eu, am încercat odată
Zise vameșul abătut
De a lui gând și-a lui durere
Dar Străine, n-am putut

N-ai avut, zice Străinul
Și s-a înduioșat de tot
Lucrurile acestea toate
Să ai, să le pui în loc

Atunci vameșul se apleacă
Sub crucea din mâna Lui
Doamne eu te rog acuma
Tu să iei și tu să pui!

Și cu lacrimi mari și calde
El pe toate le-a luat
Iar Străinul acela bun
În zare s-a depărtat Amin!