Omul! ...

Cât e omul de curat
Și spălat, în zeci de ape,
Poate-ajunge, posedat,
Neștiind, cum să mai scape.

Suflet, îi e psihicul.
Logica de i se șterge,
Îl prinde-ntunericul,
Lăsându-l, fără nădejde.

Tulburarea lui mintală,
Dă percepții, vizuale.
E considerată boală,
Oricui poate ieși-n cale.

Poate fi o inepție,
Tot ce vezi, trăiești și-asculți
Dar e-un drum, spre prorocie,
Printr-un, om, pentru cei mulți! .

Fiind harul cel mai mare,
Primit, de la Cel Preînalt,
Care în cale-ți apare,
De la Duh, când te-a-nfiat.

E mai rar, ca alte daruri,
Ce, peste om le revarsă.
Dacă-i, de la rele duhuri,
Nebunia îl apasă.

Antonim, fiind, credinței,
Pure și încrezătoare,
Va strâmba, calea ființei
Și o duce, la pierzare...

Ca și duhul de minciună,
Care-aduce lucruri rele,
Omului, ca să-l răpună,
Tatuaje-i, bate-n piele.

El, te face să urăști,
Pe Făuritorul tău,
Și, să nu poți să-L primești,
Pe Fiul Lui DUMNEZEU.

Atunci, vezi numai pământul,
Cerurile, uiți de tot,
Dar, revine răsăritul
Prin Eternul Savaot.

Ți se dă, de sus, lumină
Și credință și viață,
Simti, acea mână, Divină
Cum te mângâie pe față! ! ! ...

Fericirea-ai, așa mare,
De privești, numai în sus,
Uiți, cumplita disperare,
Chemi iubirea, Lui ISUS...

Pierderea sufletului, este,
Vlăstar verde, al minciunii,
Ce te poartă, fără veste,
La pierderea rațiunii! ...

Dar, pacea desăvârșită,
Este cheia, ce desface
Ușa înspre ADEVĂR.
Dumnezeul, vrea să te-mpace,
Când trudești, să fii cu EL.

La proroc, El care-i Duh,
Îi arată ce-o să fie,
Îi vorbește, din văzduh,
Cum vorbea și lui Ilie,

Fără nici o îndoială,
Procedează, foarte drept,
Ștergând urmele de boală,
Te face mai înțelept.

Dar, pe cel ce se mândrește,
Cu a lui, înțelepciune,
Domnul, tare-l înjosește
Și îl face de minune,

Și-ntoarce, spre el privirea,
Și-i redă toată, iubirea.
Că-n final, când s-a rugat
Duhul rău l-a alungat.

Ți-a, ajuns un rob supus,
Modestia, l-a ajuns.
Jertfa Domnului ISUS,
A primit și nu-n ascuns.

S-amplinit mare minune! ! ! ...
Drept răspuns la rugăciune.

Moldovan Pavel
26.06. 2021.