1. Ce cânt sublim îmi fredonezi,
În miez de noapte, blând Isus,
Ce note firave-ai ales
Din cerul Tău de nepătruns.

2. Pe ce portativ de taină
Le-așterni în duhul meu,
Ca să-mi vestești că vine clipa
Când vei rupe norii-n cer.

3. Că vei veni pe-un nor de slavă
Cu îngerii din veșnicii,
Când va începe sărbătoarea
Ascunsă astăzi celor vii.

4. Iar universul fără margini
Va tremura sub pasul Tău
Și timpul va cădea în pulberi
Sub glasul sfânt de Dumnezeu.

5. Mi-ai fredonat în întuneric
Cum cerul cântă neîncetat,
Să pot să-nvăț încă din lume
Imnul ce fi-va-n rai cântat.

6. Căci omul nu pășește-n slavă
Doar prin cuvinte și suspin,
Ci fiecare faptă-a vieții
Devine sunet sau venin.

7. Și goarne scumpe și trompete
Vor izbucni din răsărit,
Iar stelele vor bate ritmul
În ceasul cel desăvârșit.

8. Va amuți atunci pământul
Sub strigătul arhanghelesc,
Când veșnicia va deschide
Cerescul cor dumnezeiesc.

9. Atunci îmi voi aduce-aminte
De cântul Tău duios, gingaș,
Pe care mi l-ai pus în suflet
Când lumea mă lăsa părtaș.

10. Când nopțile-și pierdeau lumina,
Iar lacrimile n-aveau glas,
Tu îmi șopteai printre ruine
Că Cerul-ntreg nu m-a lăsat.

11. Și voi pricepe-atunci deplin
De ce mi-ai fost mereu aproape,
Că m-ai chemat prin note sfinte
Spre veșnicia de-aproape.

12. Că fiecare clipă frântă
Și fiecare pas zdrobit
A fost o notă așezată
În cântul ce L-ai pregătit.

13. Iar viața mea pribeagă, tristă,
A fost un portativ întreg,
Pe care Tu, Ceresc Maestre,
Ai scris ce-acum nu înțeleg.

14. Din căderi ai făcut acorduri,
Din răni ai înălțat cântări,
Din nopți adânci și neputințe
Ai plămădit încoronări.

15. Dar vai de notele ascunse
În colțurile inimii,
De ritmurile fără pace,
De umbra grea a lumii vi...

16. Căci tot ce omul cântă-n taină
Va răsuna în infinit
Și orice falsă armonie
Va fi atunci descoperit.

17. Când îngerii și serafimii
Vor ridica imnuri de foc,
Iar heruvimii înaintea-Ți
Vor sta cutremurați pe loc.

18. Voi ști că toate ale mele,
Și bine, și ce-am nimicit,
Au fost schimbate-n note sfinte
De harul Tău nemărginit.

19. Dar când vei ridica toiagul
Deasupra lumii-ntregi tăcând,
Va spune cerul ce am fost
Sau va rămâne mut pământ?

20. Atunci se va deschide cartea
Și fiecare va vedea
Ce melodie-a scris în șoaptă
Prin felul lui de-a respira.

21. Știu azi că notele vieții
Vor oglindi al meu trecut:
Și pasul drept și rana-adâncă,
Și tot ce-n viață am făcut.

22. Fie cât de grea cărarea,
Fie cât de strâmb a fost,
Nimic nu piere înaintarea
Având alături pe Hristos.

23. Iar eu pierdut printre mulțime,
Te voi privi cutremurat,
Căci mi-ai dat timp să-nvăț cântarea
Și totuși deseori am stat.

24. Cu sufletul departe încă
De ritmul sfântului altar,
În timp ce Tu-mi cântai în noapte
Chemarea dulce către har.

25. O, câți aud numai ecoul
Sau nu cunosc al cui e glas,
Câți dorm când cerul sfânt îi strigă
Și pier în propriul lor popas.

26. Căci Tu nu vi întâi cu tunet,
Nici cu urgii sau foc ceresc,
Ci fredonând încet iubirea
În duhul celui omenesc.

27. Și când tăcerea va fi plină
De glasul Slavei nesfârșit,
Va răsuna din cer lumină
Din tot ce Tu ai plămădit.

28. Iar cei ce-au plâns în nopți amare
Vor înțelege clar atunci
Că fiecare pas sub soare
A fost sculptat din mâini adânci.

29. Și voi cânta cu toată firea
Cântarea Ta de necuprins,
Că m-ai purtat spre veșnicia
În harul Tău ce nu s-a stins.