Pentru câți iubesc păcatul
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la băutură la păcat  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 18/06/2026
1 / 1
Pentru câți iubesc păcatul
Și trăiesc în el mereu,
Superstiția-i mai tare,
Părerea omului mai mare
Ca credința-n Dumnezeu
Ce te-ar ajuta la greu.

Dumnezeu lor nu li-e Tată,
Ci li-e doar judecător
Ce-ndepartă mai degrabă
Când nelegiuiții-ntreabă,
Nu le vine-n ajutor
C-au trăit în voia lor.

Ei mai mult se tem de diavol
Decât cred în Dumnezeu.
Vai de câți iubesc păcatul
Și nu Îl slujesc pe Domnul!
Ei trăiesc în păcat mereu,
Făcând voia celui rău.

Omenirea e azi departe
De alese fapte mari,
Fiindcă oamenii virtuții
Sunt considerați ratații,
Sunt din ce în ce mai rari
Și-s disprețuiți de cei avari.

Toate vin pe lume bune
De la Tatăl Ziditor.
Numai oamenii le strică,
Le compromit când se implică.
Când ajung pe mâna lor
Strică, ignorând pe Creator.

Domnul ne-a creat minunat
Și desăvârșiți în frumusețe.
Nu mai e nimic de-adăugat,
Nu mai e nimic de completat.
Cine ar putea ca să-L învețe?
Domnul ne-a creat ființe mărețe.
Amin.
(Sâmbătă, 16 mai 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 9
Opțiuni