N-am în traistă buruiană sau sămânța de neghină.
Când mă duc pe brazdă ziua, la-nceput de săptămână,
Rup din razele de soare un ciorchine de lumină
Și-l îndes în gura humii întru roadă să rămînă.

Pe răzor, de dimineață, iau cu mine și sudoarea
Nedospită, fără drojdii, doar cu zâmbetul curat.
Pe o palmă de colină râvna e operatoarea
Ruga-nlătură din brazdă orice bocet strecurat.

Dacă-mbătrânește ceasul încă de la prima oră
Îl trimit la-atelierul unde meșter este Tata
Să-i încarce bateria cu o lege fumivoră,
Pe durata-nsămânțării să nu-l prindă judecata.

Iară când vrăjmașul vine cu intenție păgână
Ploaia binecuvântării îl oprește cu dojană
Grâul Regelui iubirii să se-nalțe din țărână
Pân'la vremea recoltării și-n furtună, și-n prigoană.

Sfântul Duh, Semănătorul, mă îndeamnă și m-ajută.
Deznădejde, lenevie, n-am ca boabe de la El.
Am sămânța biruinței și-un ponor arid de luptă
Și apostolii, martirii, sfinții vremii ca model.