Eram orfani și orbi.

Era odată un om bogat
Și plin de bunătate
Era mâhnit că fiul lui
N-avea și el un frate

Și începu a căuta
Prin sate, pe uliță
Nădăjduia că va găsi
Un băiețel sau fetiță

Într-un târziu în fața lui
Se arată un cătunel
Era micuț și sărăcuț
Și cu puțină lume-n el

Porni pe-o ulicioară
Micuță întunecată
Când iată că văzu
Un copilaș pe-o piatră

Cu inima străpunsă
Se aplecă îndată
Văzu cu bucurie
Un cap micuț de fată

Întinse mâna moale
Și-l apucă îndată
Iar glasul cu suspine
Șoptise încet "tată"

Trecură două zile
Un doctor vine în grabă
Dă vestea ca un fulger
Fetița, este oarbă

Bătrânul tată suspină
Și în brațe o ridică
Șopti ușor pe fruntea ei:
-Să nu ai nici o frică

Trecură anii ca un vis
Ca zborul de cocor
Lângă tăticul mult iubit
Și scumpul frățior

Bătrânul tată a plecat
Într-o țară îndepărtată
Când poștașul îl găsi
Cu o scrisoare, de la fată

Erau doar cercuri, liniuțe
Lacrimi ce foaia udase
El citea doar printre rânduri
Tată! te aștept acasă

Noduri, noduri se adunară
Tatălui, în piept si-n gât
Strânse scrisoarea la piept
Cu ochii-n lacrimi plângând
*******"***********
Cu toții am fost orfani
Orbi și goi pe-a vieții piatră
Dumnezeu ne-a înfiat
Și este al nostru Tată! Amin!