Doamne, cât de cenușie-i haina sufletului meu
Când mă-ngenunchează teama și îmi pare drumul greu,
Când mulțimile de gânduri vor să-mi fure pacea sfântă
Și-mi pătrund adânc în minte și în noapte mă frământă...

Cât de cenușie-i Doamne, haina sufletului meu
Când privesc la ce-i în lumea ce se-ndreaptă către hău...
Mă cuprinde îndoiala și-mi văd Doamne, neputința,
Și prin valurile vieții mi se clatină credință...

Totuși, încă mă iubești deși haina mi-e pătată...
Mă ridici, mă curățești prin iubirea Ta de Tată
Și faci Doamne-al meu veșmânt alb, curat, imaculat
Și-mi șoptești că niciodată, nicidecum nu m-ai uitat!

Vulcan-02-06-2026
Mary