Ploaia
Autor: Emil Bulgăr  |  Album: Pânze  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 30/05/2026
1 / 1
Să cearnă cerul ploaia minunată
Să cadă stropii harului sublim,
Aşa cum nu am mai avut vreodată,
Să cearnă cerul ploaia așteptată
Cu un belșug, ca la Ierusalim.

Să ude inimile tuturora
Celor ce în Hristos sunt înfrățiţi,
Şi-a celor ce-au primit lumini din Tora,
Şi-a celor ce în duh au aurora,
Să fie-n veci ai cerului iubiți.

Părinte bun, aceeaşi năzuință
Şi-aceleaşi doruri sfinte ne-ncălzesc.
Tăria izvorăşte din credinţă,
Răbdarea ne aduce biruință
Şi dragoste de Mirele ceresc.

Orfani am fi în lumea asta mare
De n-ai fi fost, Părinte, pentru noi.
Din glasul Tău, duioasa Ta chemare
De-atunci, chiar de la prima revărsare
Deschis-a vieţii orizonturi noi.

Părinte sfânt, pe toți ne ştii prea bine,
De-atâtea ori cu drag ne-ai cercetat...
De-aceea rugă îndreptăm spre Tine,
Revarsă iarăși ploile divine
Peste ogorul vieţii însetat.

Sunt ani destui de când Semănătorul
A semănat sămânţa pe ogor;
Ajuns-a de-i călcată cu piciorul
Şi tainic o pândeşte răpitorul,
De-aceea, Doamne, fii îndurător!

Sămânţa semănată să-ncolțească,
E vremea şi a celor ce-s amici.
Iar ce a încolțit, Tu fă să crească,
Şi ce-a crescut, grijeşte să rodească...
Pe toți ai tăi la rod să îi ridici.

Şi-apoi prin har, izvoarele vieţii,
Deschise ne rămână prin Cuvânt.
Cu ape vii, din zorii tinereții,
Până târziu la coborârea ceții
Să fim mereu umpluți de Duhul Sfânt.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 45
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni