Am obosit de-atâtea gânduri
Ce-mi fură pacea zi de zi...
Am obosit să mă întreb
Ziua de mâine cum va fi?
Privesc în jur şi văd cum lumea
Aleargă către nicăieri
Să strângă bogăţii şi faimă
Însă lipsită de puteri
Şi timpul nu ne mai ajunge
Acum e luni şi-i vineri iar
Am strâns un ban în buzunare
Dar alergarea-i în zadar
Dacă în suflet e pustiu
Şi dragostea n-o mai găsim,
Dacă în inimă e iarnă
Mă-ntreb atunci: De ce trăim?
Uităm să mai privim spre ceruri
În rugăciune nu mai stăm
Şi-atât de rar ne mai oprim
Sărmanii să îi ajutăm
Şi totuşi Dumnezeu priveşte
Încă priveşte cu-ndurare
Şi lasă ploaie peste lume
De har şi binecuvântare...
Pe fila albă lacrimi grele
S-au împletit printre cuvinte:
Mai dă-mi putere să mai cred
Căci tare-am obosit Părinte!

Vulcan-21-05-2026
Mary