Ce bine e să știi...
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de valeriamida in 07/05/2026
1 / 1
Ce bine e să știi că Domnu-i lângă Tine,
Cu El ai biruință, cu mâna Lui te ține,
De ar veni furtuna, valuri de-ar năvăli,
Cu El ai siguranță, cu El vei birui.

Bine e lângă Domnul, să știi că-i scutul Tău,
Pe cale nu te teme, căci El e Dumnezeu.
Chiar de ești slab, fricos, tu nu descuraja,
Cu Domnul ești puternic, El e la dreapta ta.

Ce bine e să fii cu El în totdeauna,
Ai pace căci doar El potolește furtuna,
El spune un cuvânt, marea se liniștește,
Încrede-te în El, doar El te izbăvește.

El îți poartă de grijă, îți vine-n ajutor,
Isus Hristos, Mesia, este al tău salvator,
Să-i mulțumești tot timpul, încrede-te în El,
Ridică mâini curate, privește către cer.

Să nu uiți niciodată căci El te-a mântuit,
Prin Jertfa Lui măreață, viață ai primit.
El ți-a dat pace sfântă, te-a binecuvântat,
Și pentru toate spune: Doamne fii lăudat!
Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 27
Opțiuni