Eterna primăvară
În ajun de iarnă
Se joacă pe afară
În cea mai densă iarbă

Și cere la iarnă
Să o lase să vină mai degrabă,
Căci ea vrea să împodobească
Pământul în haine noi

Să aducă cântul de ciocârlie
Și, pe aripi de vânt,
Albine în roi
Pentru crinii cei noi

Dar iarna crâncenă răspunde:
„Mai lasă-mă o zi pe mine,
Căci vreau să văd a lumii bucurie
Și copii în omăt jucând”

Ei sunt inocenți
Și cei mai buni,
În privirea lor
Tot raiul se cuprinde

De-ar vedea fiecare adult
La cât de minunat e un copil,
S-ar bucura și el
De ale mele podoabe albe

Și când flori ar înflori
Ar alerga pe câmpii
Și-ar culege buchete, mii și mii,
Pentru ai lor copii

Un zâmbet, o îmbrățișare,
Un sărut și o alinare
E cel mai frumos cadou primit
De copii de la părinți