Să nu muncim zadarnic,
Pentru lumea trecătoare,
Doar pentru Domnul să fim,
Pregătiți să fim, gata de plecare.

Să avem o inimă pregătită,
Pentru tot ce Domnul ne-a dat.
El, Domnul nu ne va lăsa,
Să pierim cu inima împietrită.

Să lăsăm mâna să lucreze,
A Domnului cel Sfânt,
Viața noastră, Să o prelucreze,
El să ne fie un mare scut.

Să nu privim în lume,
Așa cum fac unii frați.
Noi să pășim înainte,
În Ceruri ca să fim adunați.

Să nu lovim pe cel împovărat,
Să-l iubim, să-l scăpăm,
De toate poverile lumii,
Buna faptă, în noi să luăm.

Mintea nu poate să priceapă,
Bunătatea lui Hristos,
Căci el e cel mai minunat,
Dintre toți care au fost de el creați.

Să nu fugim de Domnul,
Mai degrabă doar de poftă.
Care vrea să ne răpească,
Smerenia din a noastră luptă.

Să fim treji, să veghem,
Lupta noi o vom câștiga.
Nu cu forțele umane,
Ci cu Puterea Sfântă a Sa.

O lume este în întuneric,
Fără Isus, al Cerului Împărat.
Ea nu poate să fie Mântuită,
Doar prin Harul cel Adevărat.

Toate vor pieri din lume,
Dar Cuvântul, Niciodată.
El, în Veci va sta-n picioare,
Prin Harul care a fost adus o dată.

De Pocăință nu se mai vorbește,
Căci, rușinea a ajuns să Domnească.
În inimile fraților noștri,
A intrat firea pământească.

Trebuie să luăm aminte,
De Cuvântul Sfânt,
Să nu ne îndoim de el,
Până când Hristos vine din nou pe pământ.

Noi suntem limitați,
Dar, Domnul, Nicidecum.
El este cel mai înțelept,
Dar Smerit în orice lucru bun.

Fii Credincios cu Adevărat,
Ființa ta să fie de Hristos primită,
Acolo sus în Slava Divină,
În Ceruri, În Iubirea Infinită.