Fii Slăvit și Binecuvântat,
Tatăl nostru Preaînalt.
Fii Lăudat și Înălțat,
Dumnezeul nostru neschimbat.
Scumpul nostru Domn și Dumnezeu,
Vino să ne alini ale noastre dureri,
Ca să primim mângâieri,
Din Sfântul tău Cer.
Vrem să ne Sfințim, Isuse
În Cerul tău ca să ne răpești.
Către noi, când o să pornești,
La tine să ne iei, cu noi să locuiești.
Bucuroși suntem că te avem pe tine,
Și nu ne-ai lăsat în marea rușine.
Tu ești cu noi, minunatul Părinte,
Veseli suntem cu tine, Tată Sfinte.
Din Cerul Glorios, dă-ne răspuns,
Și Credință fără de apus.
Dă-ne Putere din Cerul Slăvit,
Isuse mare Cel Jertfit.
Duhul Sfânt să ne Cerceteze,
Viață noastră să se împrospăteze.
Răul vrem ca să-l părăsim,
Cu el să nu mai trăim.
Orice rău, orice zgură,
Să le Părăsești după Scriptură.
Lasă-te de Domnul Înfiat,
În ziua de apoi ca să fii Înviat.
Rămâi în Domnul Credincios,
În Lupte ca să fii Victorios.
Nu te lăsa niciodată amăgit,
Firul vieții, ca să-ți fie prelungit.
Rămâi lângă Domnul,
Stai mereu în al său Cuvânt.
Și vei avea Înțelepciune,
Și Spre Ceruri, avânt.