În zgomotul lumii grăbite,
Unde armele vorbesc mai tare,
Se pierde glasul inimii
Ce cere doar iertare.

Ridică-ți ochii către cer,
Nu spre ură și durere,
Căci pacea nu se naște-n fier,
Ci-n suflet și-n tăcere.

Când omul va uita de sine
Și va iubi din nou curat,
Atunci și lumea va cunoaște
Ce-nseamnă cu-adevărat.

O, Doamne, varsă peste lume
Un strop de liniște divină,
Să stingă focul din mândrie
Și ura ce dezbină.

Atinge inimile reci
Ce au uitat de bunătate,
Și-nvață-le din nou iubirea
Și drumul spre dreptate.

Căci omul, prins în graba lui,
A rătăcit cărarea dreaptă,
Și nu mai știe să asculte
De vocea blândă și înțeleaptă.

Revarsă pace peste case,
Peste popoare și hotare,
Să nu mai fie plâns și teamă,
Ci doar credință și iertare.

Și fă din fiecare suflet
Un loc de liniște și har,
Ca lumea-ntreagă să cunoască
Iubirea Ta ca sfânt dar.

Iar când furtuna se va stinge
Și liniștea va coborî,
Vom ști că Tu ai fost acolo
Și ne-ai învățat a iubi.