Nu începe pacea-n lume,
Ci-n casa fiecăruia,
În vorba spusă cu iubire
Și-n grija față de al tău.

Un tată blând, o mamă bună,
Copii crescuți în adevăr,
Sunt temelia unei lumi
Ce nu se clatină ușor.

Și chiar de-afară bate vântul
Cu veste grea și tulburare,
În casa unde-i Dumnezeu
Va fi mereu alinare.

Acolo unde-i rugăciune
Și masa strânsă în tăcere,
Se naște liniștea cea sfântă
Și sufletul găsește putere.

Nu bogăția ține casa,
Nici aurul, nici strălucirea,
Ci inimi calde, unite-n pace
Și neclintită e iubirea.

Când glasul nu se ridică-n ură,
Ci-n vorbă blândă și iertare,
Atunci și rana cea mai grea
Se vindecă prin răbdare.

Copiii învață din privire,
Din fapte mici, dar pline de har,
Cum să păstreze-n viață pacea
Ca pe un sfânt și viu altar.

Și chiar când anii vor trece
Și pașii vor fi mai grei,
Va dăinui acea lumină
Aprinsă-n sufletul lor de ei.

Căci pacea nu e doar un vis,
Ci dar ceresc, lăsat în noi,
Să-l ducem mai departe-n lume
Și să-l păstrăm din doi în doi.