Înțelepții fac prostia
Când se ceartă cu cei proști.
După una două vorbe
Nu mai îți trebuiesc probe,
Poți ușor să-i recunoști
Și de ei să te ferești.

Dacă vezi că ai de-a face
Cu un om cuminte, stai,
Dacă nu, să-l lași și du-te,
Nu-ntinde cu el mai multe;
Dacă vrei vrăjmaș să n-ai
Nu mai sta cu el pe plai.

Când vei spune adevărul,
Să te-aștepți la-mpotriviri.
Este atâta stricăciune
Și lipsă de rugăciune
Azi, în gânduri și-n simțiri,
Că nu poți să te mai miri.

Spiritul ce veșnic neagă
Și vrea ceartă, și-află vină
E străin, cum estimai,
E din diavolul, că numai
El ucide și dezbină,
Nu trăiește în lumină.

Noi nu iubim cearta de vorbe,
Că cearta vorbelor mereu
Aduce pentru om amarul,
Batjocorește Adevărul
Și-L supără pe Dumnezeu,
Blamând tot harul Său.

E mai ușor să critici
Pe cel ce face bine
Decât să faci ca el,
Să fii și tu model
Dar asta-i o rușine.
Nu o fă nicicând, creștine!
Amin.
(Miercuri, 3 februarie 2021)