Mai are rost să lupt când cerul e-așa departe de pământ,
Când strigătul meu nu ajunge la Tine, ci se pierde-n vânt?
De-atâta vreme taci. Mă iartă să Te întreb dacă-ndrăznesc:
Mai are rost s-aștept, o, Doamne, să cred și să nădăjduiesc?

Nici lacrimi nu mai am, căci ochii mi s-au topit de-atâta plâns,
Nici zâmbet; nu-mi încape-n suflet de câtă-amărăciune-am strâns.
Descurajarea mă îndeamnă s-accept că totul e-n zadar.
Tăcerea Ta e-așa de lungă. Când va ajunge la hotar?

Răspunde-mi, până nu mă-ntunec, răspunde-mi, Dumnezeul meu!
În loc de norii îndoielii dă-mi al speranței curcubeu.
Făgăduința Ta să-mi fie scăpare, sprijin și-adăpost.
Înviorează-mi iarăși viața și spune-mi că mai are rost.