Tatăl meu cel minunat
Autor: Miloș Popov  |  Album: Poezii pentru suflet  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Milos.popov60 in 04/03/2026
1 / 1
Tatăl meu cel minunat,
De păcat m-a curățat.
Domnul meu cel drept și sfânt,
Mi-a luat durerea din piept frânt.

Isus a fost pe cruce chinuit,
Ca eu să nu fiu zdrobit;
Mi-a dăruit sfântă suflare
Și multe zile sub al Lui soare.

Tot ce-n inimă doresc
Este să mă pocăiesc;
Spre Domnul să privesc mereu,
Și să trăiesc prin harul Său.

Hristos cu drag m-a primit,
La cruce ca să nu fiu osândit;
El este-al meu Păstor iubit,
Ce niciodat’ nu m-a părăsit.

Am venit de pe cărări pustii,
Să primesc cerești bucurii;
El spre mine S-a plecat
Și din lumea rea m-a ridicat.

Mi-a dăruit în sfântul dar
Iertare prin jertfa de la Calvar;
De când la Hristos am venit,
Pe calea vieții sunt fericit.

M-a scos din groapa adâncă
Și mi-a pus pașii pe Stâncă;
Până viața-mi voi sfârși,
Numai Lui Îi voi sluji.

Cu mâna Lui m-a zidit,
De cel rău m-a ocrotit;
Vreau spre El mereu să merg
Și doar lumina s-o aleg.

Domnul meu cel minunat
Cu iubire m-a creat;
La picioarele-I am venit,
Și-n genunchi m-am plecat smerit.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 19
  • Export PDF: 8
Opțiuni