Prieten și prieteni
Din ploaia anilor răzleți
Prieteni la urmă sunt puțini.
Culegi în toate ce-ai ales
Rămâi la capăt cu Isus.
La urmă poți fi doar povară
La cei ce vrut-au doar profit
Rămâne-vor să te iubească
Toți cei care sincer te-au iubit.
Nu-ți trebuie, doar o vorbă bună
Și-un sprijin când îți este greu
Rămân cât să-i numeri pe-o mână
Sau rămâi, doar tu și cu Dumnezeu.
Nu-ți fă-n viață prieteni cu grămada
Doar puțini, înțelepți și de calitate.
Îți caută prieteni ce iubesc Lumina
Din cei ce umblă-n toate în dreptate.
Fă-ți prieten pe Dumnezeu în toate
Veghează și nu te părăsește niciodată
El îți este pân’ la capăt Frate
Și îți este Domn și dincolo de moarte.
Simion Ioanăș