În noaptea rece, întristată
Stătea un copil pe o bancă,
Întristat și supărat,
Căci el părinți nu mai avea.

L-au lăsat și au plecat,
Căci pentru hrana lui
Bani nu mai aveau
Și nici haine de îmbrăcat.

Plângea în hohote
De dorul părinților
Ce l-au abandonat
Pe o bancă, într-un parc.

Dar iată că un înger i se arată
Și, cu glas duios de tată,
Îi vorbește și-l alină:
„O, copile, nu te mai întrista,
Căci în cer tu ai
O mamă și un tată
Ce de grijă îți vor purta
O viață întreagă.”

Printre lacrimi și suspine
El vede două mâini străine
Care în brațe îl strâng
Să-i treacă toată suferința.

Și cu un zâmbet larg pe buze
Mulțumi străinului,
Se ridică și plecă mai departe
Să vestească a Domnului bunătate.

Căci, mamă, tată,
Pe acest pământ de nu ai,
Dumnezeu e al tău părinte
Și din cer El te veghează
Pentru viața ta întreagă.