Om cu carte, fără rost
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la omenie la înțelepciune  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 23/01/2026
1 / 1
Om cu carte, fără rost
E cea mai mare greșeală.
E ca negustorul prost,
Ca și cel fără adăpost.
Om cu stare, fără școală
E ca prăvălia goală.

Nu-s săraci cei fără-avere.
Câți n-au minte-s mai sărmani.
Așa mi-a spus al meu părinte:
Că banii nu pot să dea minte,
Dar mintea poate să dea bani
Și la săraci, și la orfani.

Nu-i orfan cel fără mamă,
Nici sărac cel fără tată.
E orfan cel fără carte,
Fără-nțelepciune, frate,
Și cu mintea-ntunecată.
Nu propășește niciodată.

Nu câte știi, e vorba,
Ci-i cum le știi de drept.
Aceasta sigur te arată
Dacă ești pe calea dreaptă,
Dacă ești sau nu-nțelept,
Sau un ticălos nedrept.

Școala nu-i doar alfabetul,
Ci e gând desțelenit.
Mulți știu să citeasc-o carte
Fără să aibă de ea parte,
Că puțini știu ce-au citit,
Unii nici nu au gândit.

La un car de-nvățătură
Trebuie și-o minte trează.
Degeaba-i toarnă cu găleata
Că-i nepriceput și gata.
Sacul lui nimic păstrează,
Când citește și pictează.

Cine-ntreabă nu greșește,
Calea bună o va găsi.
Cine nu, cu greu plătește,
Că mândria-l osândește,
Timpul și-l va irosi
Și-n zadar se va căi.

Nebunul îl cunoști pe bâtă,
Prostul îl cunoști pe floare,
Pe cel cuminte – după vorbă,
Nici nu-i caz să-l pui la probă.
Pe cinstit – pe-nfățișare,
După seninătatea ce o are.

Nebunul dă cu bâta-n baltă
Și se stropește tot pe el.
Tot ție îți faci rău când umbli
Pe ai tăi frați a-i păcăli,
Să tulburi lumea în vreun fel,
Că vei fi privit ca mișel.

Cu un om fără de minte
Nu glumi în niciun fel,
Că greu le înțelege toate.
Nici nu-l râde, nici nu-l bate,
Dacă nu ești ca și el,
Fără minte și fără țel.

Taina celui înțelept
Nu pot să o presupun,
C-o păstrează-nchisă-n piept.
Și așa e cel mai drept.
Taina unui om nebun
Este-n gură sau pe drum.

Prostul spune tot ce știe,
Cel cuminte mai mult tace.
Gura-l spune pe oricare
Câtă-nțelepciune are,
Ce e-n el și câți bani face
Și dacă-i făcător de pace.
Amin.
(Duminică, 8 noiembrie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 23
Opțiuni