Minunată zi de primăvară,
Râurile se dezgheată usor.
Inima îmi este trează,
Te aștept pe Tine, Tată.

Să îmi vorbești ca altădată,
Îmi vorbești cum Tu dorești,
Uneori, din somn, mă trezești
Versurile pe hârtie să le aștern.

*Versurile Tale sunt frumoase, *
Doar de Tine sunt inspirate,
Nu de oameni inventate.
Tu, inima îmi modelezi

Durerea din mândria lor, să o înteleg.
Vorbește-mi de crăiesele împărătești;
"Ele-n Mine nu se încred,
Visteriile de aur le sclipesc.

Ele în palate locuiesc,
Gărzi înarmate le pazesc,
Genunchii ele nu și-l pleacă."
O, Doamne! Ele Te disprețuiesc!

"Au bunătăți de tot felul,
Dar ele nu dețin universul,
Nu au pace și iubire,
Vor să fie cu aur poleite.

Ce folos de viața lor?
Dacă nu sunt Eu, Domnul lor.
În palate frumoase locuiesc,
Rar pe străzi ele pășesc.

Oamenii, când le zăresc,
*Ca la Dumnezeu privesc*,
Ele sunt create de Mine,
Sunt ca omul, muritorul.

Privesc la cerul înstelat
Cel ce a fost de Mine creat,
Dar ele nu se pot smeri,
Pe Mine în inima lor a Mă primi.

Vor să fie admirate
Când ies ele din palate,
Vor să fie aplaudate
Când țin vreo cuvântare.

Vor mulțimea să privească
Când coboară din caleașcă,
Vor mulțimile să se plece
Când pe scenă sunt chemate".

O, Doamne! Slava Ta, ele Ți-o fură,
Oamenii în fața lor se închină,
Muritorul se închină la creatură,
Mintea muritorului s-a stricat.

Nu-L vede pe Creatorul,
Pe Cel ce a creat universul,
Pe Cel ce udă vara câmpul,
Iarna așterne poduri peste râuri.

2018 Londra