Visuri ascunse
Autor: Alex (Londra)  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de alex_pataki in 21/01/2026
1 / 1
Trecem peste munți și dealuri,
Să ne împlinim idealuri.
Trecem peste mări și oceane,
Să ne atingem visurile ascunse.

Trecem pe lângă cei obosiți,
Privirea spre noi ne-o ațintim.
Trecem peste cuvântul dat,
Suntem mult prea ocupați.

Trecem peste ce este scris,
Trăim pentru viața de aici.
Intr-o zi din viață trecem,
Timpul nu noi îl alegem.

Creatorul decide pentru noi,
Când vom fi ridicați dincolo de nori.
Suntem pregătiți pentru acel zbor?
Ori veșmântul alb l-am întinat.

Așa nu-L putem vedea pe Împărat,
Deși în adunare am slujit.
Pe El nu-L putem minți,
Deși cuvinte frumoase am rostit.

Dar nu ne-am oprit să vedem
Cum stăm în fața Lui?
El a privit și a tăcut,
A așteptat să ne recunoaștem.

El este îndelung răbdător
Cu ai Lui sinceri slujitori.
El iartă, ridică și pansează
Pe omul lipsit de speranță.

El ne vorbește cu blândețe,
Dar și cu vorbe aspre,
Când Cuvântul Lui il călcăm
Fără niciun pic de remușcare.

El nu este ca omul muritor,
El nu primește darul nostru,
Adus la altarul Sfânt,
Când în inimă, nu avem jar.

Dacă ne încredem în Domnul
Doar pentru viața de aici,
Suntem cei mai nenorociți
Dintre toți oamenii.

Foarte mulți s-au înșelat
Când, în apa botezului au intrat.
Au crezut că-n viața de aici
Vor avea parte de nespuse bucurii.

Botezul nu se face oricum! ! !
Trebuie să fii născut din Dumnezeu.
Trebuie să fii iertat cu adevărat,
De Cel care a fost pe cruce răstignit.

17.04. 2019 Londra
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
Opțiuni