Prin văi adânci sau culmi înalte,
Prin suferințe grele, lungi,
Isuse, să-Ți rămân aproape,
Să nu mă duc după năluci.

Oricât de mare-i suferința
Sau binecuvântarea Ta,
Isuse, să-mi păzesc credința
Și curată inima.

De-ar fi hoinar să pribegiesc
Și lepădat să fiu de toți,
Vreau cu Tine să pășesc,
Că Tu m-ai înviat din morți.

Vreau să-Ți aduc, Isuse, roadă
Și când furtuna este grea,
Și oamenii din jur să vadă
Ca Tine, nu e nimenea.

Privesc uimit a Ta cărare,
Cu sânge sfânt s-a presărat,
E sânge din a Tale răne
Și-al sfinților ce-au răbdat.

Privesc bârloage de tâlhari
Cum stau la pândă cei mișei,
Privesc balaurii cei mari
Ce-atacă pe creștinii Tăi.

Dar văd și-a Ta credincioșie,
Cum Tu ai stat în fruntea lor,
Și au răbdat cu bucurie
Atacul batjocoritor.

Mai văd izvoare cristaline,
Popas de har îmbelșugat,
Pe-aicia sfinții din vechime
Suflete și-au adăpat.

Aicia ei s-au odihnit,
Balsam pe răni Tu le-ai turnat,
Tainele le-ai tâlcuit
Și ei s-au îmbărbătat.

Convoi de sfinți privesc că vin,
Scăpați de sinele murdar,
Spălați în sângele divin,
Ei beau aici din al Tău har.

Isuse, cu popasuri sfinte
Ne-ai presărat cărarea Ta,
Și chiar de focul e fierbinte,
Mereu alături ne vei sta.

Mă uit în zare și privesc
Că mă apropii de liman,
Privesc orașul Tău ceresc,
E mult doritul Canaan

O, Doamne, ce minunăție,
Ce străzi de aur sclipitor,
Aici nevrednicul de mine
S-ajungă omul muritor.

Isuse, al meu prieten bun,
Prin bucurii și prin amar,
N-am cuvinte să mai spun —
Sunt copleșit de-atâta har.