Mântuiește-ți Sufletul, omule,
Nu îl risipi, pe lucruri murdare.
Protejează-ți viața-n Domnul,
Ca Să fii curat, în a ta umblare.
Nu îți este de folos în viață,
Ascultarea de ispita celui viclean.
Dar ascultarea de Domnul,
Te va pregăti, pentru Canaan.
Viața nu-i o joacă pentru copii,
Ci ea este un dar Sfânt, și prețios.
Ea este modelată cu atenție,
De mâna Divină, a Domnului Hristos.
Nu bogăția și nici averile,
Te vor duce sus, în Cer la Dumnezeu.
Ci inima ta deschisă și predată,
Și pregătită ca să părăsească, tot ce-i rău.
Atenție mare la oamenii din lume,
Care vor mereu să te amăgească,
Ca Să nu te mai întorci la Domnul,
Din Pocăință să te răpească.
Fii în Rugăciune către Domnul,
Ascultând cuvintele lui Divine.
Primește-i sfatul, ce ți-l dă în dar,
Ca Să nu asculți, șoaptele străine.
Cere mereu înțelepciune, de la Mântuitor,
Ca să poți ști ce să alegi în viața ta.
Privind cu Dragoste Cerul Său,
Umblând după lumina sa.