Ruga din postul pocăinței
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Primăvara credinței  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de loredanam in 05/01/2026
1 / 1
Doamne, păzește-mă la umbra Ta!
Ca pe un pui sub blânda Ta aripă,
Să uit și temerea și dragostea
Profane, fără rost în sfânta-Ți clipă.

Isuse, umple-mi inima de Tine!
Să nu-mi încap-acolo vanitatea,
Nici pofta cărnii și nici râvna firii;
Doar Duhul-care-aduce libertatea!

Sfânt Duh, Te rog, să mă umbrești din nou!
Cântecul zămislit să crească-n sunet:
Tot îngânând al Raiului ecou,
Să-mi copleșească oda-ntregul suflet!

O, Tată, mă-nconjoară cu-ndurare,
În ochii Tăi să-mi recapăt favoare,
Prin cea dintâi Iubire sfântă, mare,
Cu patimă ce-i dor și înălțare!
Slava Domnului, am fost in post din 5-7-01, cu lichide. În 5-01-2013 am implinit 13 ani de când sunt pe R. C. Printr-o poezie de la Domnul celebrez. Am modificat titlul, căci nu voiam să mă mai evidențiez cu postul Esterei. Desigur, nici despre post nu trebuia să pomenesc, dar asa a fost.Tot la păcătoși mă încadrez....Dar la cei iertați.
Dumnezeu să vă binecuvânteze în acest Nou An, să vă întărească umblarea pe Calea Sa și să vă dea putere prin Duhul Sfânt să Îi slujiți mai departe cu dragoste și bucurie!
Adăugat în 06/01/2026 de Alexandra1989

Multumesc! La multi ani tuturor colaboratorilor si vizitatorilor site-ului R.C!
Adăugat în 18/01/2026 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 97
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni