Binecuvântare în noul an
În anul nou ce am intrat
Să fii binecuvântat!
Și îți doresc ca-n acest an
Să nu mai asculți de satan,
Ci să vii cu pocăință
La Domnul să-ți dea biruință,
Căci prin credința în Dumnezeu
Se iartă tot păcatul tău.
De aceea cu iubire
Domnul îți dă astăzi de știre
Că nu-i vreme de-amânat
Pentru-a fi de El iertat.
Căci se strigă pregătire,
Unitate și sfințire!
Timpul iată că s-a dus
Și vine Mirele Isus
Să răpească tot ce-i sfânt
Precum scrie în Cuvânt.
De-aceea astăzi te silește
Și degrab' te pocăiește!
Leapădă orice iuțime,
Orice faptă de cruzime,
Orice gând care-i murdar
Și-ți face viața într-un calvar.
Renunță chiar și la mânie
Dacă vrei în veșnicie
Să ai parte cu Isus
La masa, Lui în ceruri, sus!
Și-apoi cere în rugăciune
Și un strop de înțelepciune
Ca să poți deosebi
Glasul ce-l vei auzi
Atunci când ești nedumerit,
Confuz și dezamăgit.
Și mai cere să primești
Din grădinile cerești
Parfumul dulce, minunat,
Ce-i în smerenie îmbrăcat,
Al Domnului Isus Hristos
Cu duhul blând și chip frumos.
Căci roada Duhului cel Sfânt
Dată nouă pe pământ
Este pacea și credința,
Care aduce biruința;
Bunătatea și răbdarea,
Ce rodește înfrânarea,
Dragostea și bucuria
Ce întărește părtășia
Și cu Domnul în rugăciune,
Și cu cel ce-n slăbiciune
Pentru o facere de bine
Să mulțumească nu-i rușine,
Ci cu lacrimi mulțumește
Domnului că se îngrijește
De nevoile cerești,
Dar și de cele pământești.
Fii dar binecuvântat
Și cu Domnul împăcat
Ca să fii găsit curat
De El când fi-vei cercetat!
(1 ianuarie 2026)