Ni se duc anii ca un sunet, iar noi spre veșnicii zburăm.
Ce scurtă-i pribegia noastră! Și-n timpul ei ne lăudăm
Numai cu trudă și durere; apoi ca iarba secerați
Sau ca un vis ce se destramă suntem deodată măturați.

Tu-ntorci pe oameni în țărână. Noi de urgia Ta-ngroziți
Și de mânia Ta aprinsă suntem, o, Doamne, mistuiți;
Nelegiuiri, păcate-ascunse sunt scoase la lumina Ta
Și date toate la iveală. 'Nainte-Ți cine poate sta?

Tu însă ești din veșnicie în veșnicie Dumnezeu,
Atotstăpân, atotputernic, și vei împărăți mereu!
Învață-ne a noastre zile să știm să ni le numărăm
Și să trăim în ascultarea și teama ce Ți-o datorăm.

Din neam în neam Tu sprijin tare, refugiu și-ajutor ne-ai fost,
Cetatea noastră de scăpare și locul nostru de-adăpost.
În fiecare dimineață mai dă-ne bunătatea Ta
Și toată viața noastră, Doamne, de Tine ne vom bucura.