Trudești mereu, din greu tot sub povară
Alergi grăbit si nu vezi răsărit
Te zbați din greu s-ajungi din nou pe stâncă
Și ești îngândurat… și obosit.

Acum e vremea să-nțelegi
Cu Dumnezeu la cârmă
Nu e povară, furtună ori urgie
Fără de care El să nu știe.

E vremea să lași cârma in mâna Lui
Și să privești precum Elisei odionioară
Cum cai și care de foc se coboară
In ajutorul tău acum să-ți sară.

Deshide ochii minții larg si vezi
A fost ceva peste puterea Lui?
Mare prea adâncă, ori cuptor prea mare?
Niciodat n-a fost, îmbărbătează-te și fii tare!