Esti tu un om de zăpadă, cu copii de jur- împrejur? !
Nemișcat in larg de ograda cu glasuri ce roiesc in înalt?
Clădit de mâinile lor micuțe ca un ceresc abajur. .
In rasul lor cristalin ca o erupție de lumini in exalt!

Ești albul acela ce întrece albul din lumea cea gri…
Cu nasturi unei haine ce n-acoperă trupeșul batucit si ascuns. .
Ești fericit de a sta acolo in ger, tăcut fără de a ponegri. .
Sprijinit intr-o rână, dar de frig și frică un om nepătruns

Ești omul fără de mâini vizibile dar cu maturoiul ca arma in onor …
De straja in ograda unde urla iarna ca o cotoroanță in pădure. .
Din dinții tai de lemn mai poți înălța un imn de slava ca un tenor…
Când alți sa iasă din casă nu îndrăznesc si nu pot sa se-ndure? !

Ești sub acoperământ de ceaun pe capul turtit …
Dar cu rațiunea forjată de gândul ce funcționează la rece …
Te topești când soarele iubirii peste tine sclipit, răsărit
Cu zăpada neprihaniri obrazul alb începe sa îți frece? !

Plange nefericiți când pleci la vale si rămâi doar in poză. .
Copii cu ghioceii in maini si sănii agățate in grindă…
Ești amintit cu stiloul tremurat in versuri si proză…
Si satisfacția de apoi mai poate sufletul tău fericit sa îl prindă? !

Ești destul de uman sub pojghița de gheață întărită …
Si de mobil in Inerția unui cocoloș de zăpadă cerească…
Să înțelegi ca făptura ta de Dumnezeu a fost astfel clădită …
Ca altora bucuria si multimirea spre Dumnezeu sa le crească? ! !

Răspunde-ți acum lângă jarul ce radiază din sobă…
La tainica poveste ascultata din cărțile vechi și hrisoave…
Îmbrăca-te in evlavie și ascultare cum absolvenți in robă. .
Și fa altora prin ce ești și trăiești niște clipe grozave!