De ce să-mi fie teamă?
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 24/11/2025
De ce să-mi fie teamă?
Tu ești mereu cu mine!
Mă porți spre biruință
Prin marea de suspine
Și când furtuna-i mare
Tu, Doamne-o potolești
Și valul nu m-atinge
Căci veșnic mă iubești!

De ce să-mi fie teamă?
În noapte Tu ești Soare,
Ești Prieten credincios
Și Stânca de salvare
Iar când povara-mi pare
Că este mult prea grea
Tu, Doamne-mi dai putere,
Mă porți pe mâna Ta!

Și trece timpul, trece
Cu zâmbet și suspine,
Cu doruri și speranța
Că mâine va fi bine
Și chiar de grea e calea
Spre slăvile cerești
De ce să-mi fie teamă
Când Tu cu mine ești?

Gioagiu-17-11-2025
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 89
Opțiuni