Scumpă zi
O, scumpă zi, cât ești de minunată. .
Sunt bucuros chiar dacă lăcrimez
Căci dragul nost’băiat și scumpa fată
Încheie legământul prin botez
E piatra de hotar spre pocăință
Când cugetul curat stă mărturie
Angajament la viața de credință
Prin orice-ar fi pe drum de-acum să fie
În haine albe, botezați în apă
Înfăptuind ce trebuie-mplinit
Un nou destin și-o cale o să-nceapă
Spre-Împărăția fără de sfârșit
Mărturisind pe Dumnezeu ca Tată
Pe Fiul Său Isus, Mântuitor
Deplin și personal în viața toată
Si pe-al Său Duh Preasfânt, Mângăietor
Devotamentul vostru, jurământul
E-n fața multor martori nevăzuți
Și-a tuturor. . deci țineți legământul
Urmând chemarea Lui neabătuți
Copiii noștri, mare bucurie
În ziua asta voi ne dăruiți
Sărbătorind a voastră mărturie
Ne face să fim cei mai fericiți
Noi ne rugăm, știind că Domnul poate
Să vă-nsoțească pașii zi de zi
Cu noi măsuri de har și bunătate
Când încercări pe drum se vor ivi
Căci nu vor fi doar zile însorite
Pe drum vin și nori negri, suferință,
A celui rău capcane și ispite. .
Și numai prin Isus e biruință
Cuvântul Sfânt nicicând să nu lipsească
Prin el mereu Isus să vă îndrume
Pe drumul înspre Patria Cerească
Ca să sfârșiți biruitori prin lume
Și să lucrați cu multă sârguință
Cu-acei talanți primiți chiar de la Domnul
Lucrând cu mai mult spor și cu credință
Veghind mereu să nu vă prindă somnul
Să fiți lumini în lumea-ntunecată
Și sare. . să dați gustul potrivit
Mereu să știți că-n Cer aveți un Ttată
Ce vă iubește și va mântuit
Siliți-vă să deveniți exemplu
Prin vorbe și prin port și cum slujiți
Și-acasă și pe stradă și în Templu
Iubirea lui Isus s-o răspândiți
Iar când veni-va ziua glorioasă
Și îngeri cu-a lor trâmbițe răsună
Pe creștetele voastre-n Sfânta Casă
Isus Hristos va așeza cunună
Această zi să vă rămână-n minte
Căci Dumnezeu nu uită legământul. .
De-aceea să umblați în fapte sfinte
Ce-n veșnicie vă vor fi veșmântul
Și-n haine albe plini de fericire
Cu toți acei ce-n viață L-am slujit
Vom sta la sfânta masă-n nemurire
Cu-al nost’ Mântuitor, Isus iubit.
11/21/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona