DE M-AȘ NAȘTE ÎNCĂ O DATĂ
De aș putea să dau timpu-napoi, n-aș mai greși,
Și multe lucruri, fapte, altfel ar ieși,
Dar să rămân aceeași care sunt,
Cu a mea experiență pe pământ,
Nu cred că sunt prea înțeleaptă, dar am acumulat
Din ce am trăit, pot spune că multe am învățat.
Nu știu ce n-aș mai face, chiar dacă a fost greu,
În lupta vieții mele a fost și Dumnezeu,
M-a răsplătit sublim, prea mult, n-am meritat,
Prin harul Lui puternic, din greu, El m-a salvat,
Mi-a dat să am de toate, nu mi-a lipsit nimic,
De analizezi cu mine, ai să înțelegi ce zic.
Și totuși de m-aș naște din nou, aș vrea ceva,
Aș vrea ca viața mea să fie altcumva,
Să mă bazez mai mult pe a Domnului putere,
Să nu mai calc în străchini, să iau din a Lui vrere,
Aș vrea să scriu mai mult, să fiu mai curajoasă,
Să spun mai des în versuri că viața e frumoasă.
Emilia Dinescu