Doar cu Domnul mă voi duce
Eu mă țin de Domnul meu
Căci nu vreau, să fiu învins,
Vreau, să ajung la Tronul Său
Vreau, s-ajung, în Paradis.
Drumu-i lung, anevoios,
Plin de pietre ascuțite,
Dar nădejdea în Hristos
Îmi va da, puteri sporite.
Când Isus mă va lua
Chiar de jos, să mă susțină,
În voia Lui m-oi lăsa
Și am să Îl prind de mână,
Să fiu sigur, că-I cu mine
Și că nu mă va lăsa,
Să Îl simt, că mă susține
Și să simt iubirea Sa.
Numai Domnul mă iubește
El, e sincer și corect
Cel rău, mereu mă pândește
Dar eu, sunt om înțelept,
Căci așa m-a învățat
Domnul sfânt, Isus Hristos
Să fiu drept, să fiu curat,
La cei din jur, de folos,
Să am fapte înălțătoare
Care El, le va vedea,
Credința, să-mi fie mare,
Să pot sta în preajma Sa.
Eu, voi merge înainte,
Chiar de mă voi clătina
Nu renunț la cele sfinte,
Mi-aș da chiar și viața mea,
Pentru Domnul meu cel sfânt
Care viața mi-a redat,
Când mă duc de pe pământ
Să trec al cerului prag.
Doar acol, în siguranță
Fericit de tot, voi fi
În El e a mea speranță
Să ajung în veșnicii.
Amin
Câmpia Turzii, 20 noiembrie 2025