O, Tată, m-am deprins să-Ți mulțumesc
Doar pentru ce consider eu că-i bine,
Și dacă planurile-mi izbutesc;
Mă concentrez la ce e pământesc,
Și-n mintea mea încerc să mărginesc
Mărețul plan ce-l ai Tu pentru mine.

Prea mult accent pun pe aici și-acum,
Uitând că încă n-am ajuns acasă;
Mă necăjesc cu lucruri pentru scrum,
Deși nu moștenesc nimic oricum,
Căci nu-s decât un pelerin pe drum,
Călătorind spre țara-mi glorioasă.

Ce loc mi-ai pregătit mai sus de nori!
Eu voi păși prin porțile deschise
În ale veșniciilor splendori.
Pământul nu oferă sărbători,
Nici n-ar putea știrbitele-i comori
Să-ntreacă fericirile promise.

Păstrează-mi ochii îndreptați în sus
Și dezlipește-mi gândul de țărână;
Privind spre răsărit, nu spre apus,
Fă-mi voii Tale duhul meu supus,
Să nu-mi pun planurile mai presus
De planul Tău, ce-n veci o să rămână.

Ajută-mă s-accept și să primesc
Din mâna Ta și greu, și rău, și bine
Cu bucurie, fără să cârtesc,
Și necondiționat să-Ți mulțumesc;
Căci toate împreună întregesc
Mărețul plan ce-l ai Tu pentru mine.