Poți să mă lași
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări nemuritoare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de olipsuk in 28/11/2008
Poți să mă lași să strig mereu
Chiar dacă nu-mi răspunzi îndată
Eu tot voi crede, Domnul meu,
În mila ta cea neschimbată.

Poți să mă lași s-aștept în drum
În fața porții încuiate
Eu n-am să mă-ndoiesc nicicum
De-a Tale căi adevărate.

Poți să mă lași să zac zdrobit
În ziduri și în suferință
Tot n-am să-mi uit ce-am prețuit
Și n-am să las a Ta credință.

Poți să mă lași să mor așa
Disprețuit și-uitat - știu bine -
Tot n-am să calc porunca Ta
Nici n-am să-mi pierd nădejdea-n Tine.

Poți să mă lași oricât Isus
Ca să mă-ncerci - eu știu c-odată
Pe veci vei răsplăti nespus
Răbdarea mea-ndelungată.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2264
  • Export PDF: 170
  • Favorită: 2
Opțiuni