Cel ce nu stă pe-un scaun mare
Stă mereu pe-un loc frumos.
Cât de rar, dar cât de vrednic,
Pe acest pământ, vremelnic,
Este omul cuviincios,
E cu respect și nu-i fălos.

Nu-i frumos atunci când omul
Se fălește cu ce are.
Cum să fie când sărmanul
Fără rușine și frică de Domnul
Se fălește cu ce n-are?
N-are sigur pic de-onoare.

N-aștepta s-auzi un cântec
Dintr-o gură de măgar,
Nici bun simț de la o brută
Fără-nțelepciune multă.
N-aștepta, că e-n zadar
Să iei must de la morar.

Ce știm noi despre alții
E taina cea mai grea
Pe care nu putem s-o ducem.
E-atât de grea că-ndată vrem
Ca să ne scăpăm de ea,
Deși pe altu-l va durea.

Cine mănâncă cu boierii
Va primi și oase-n spate
Și-l va îmboldi mânia.
Dragul meu rămâi cu-aceia
Ce-s la fel cu tine-n toate.
Cu măsura cuviinței
Totdeauna te socoate!
Amin.
(Vineri, 1 ianuarie 2021)