Pocăința - drum cu spini

Am greșit, și cu durere
Vin să-Ți spun că-mi pare rău.
Multe-s rele-n a mea cale,
Iar Tu, Tată, ierți mereu.

Numai că greșeală veche,
A devenit obicei,
Și de mult sunt rătăcit
Din turma Ta de mielușei.

Am crezut c-o să se poată,
Că doar râvna e de-ajuns,
Însă mult prea tare luptă
Firea, și sufăr nespus.

Numai după o cădere,
Îmi dau seama unde am fost;
Cândva un rob în a Ta vie,
Pe atunci trăiam cu rost.

Numai că, o clipă doar,
De durează răzvrătirea,
Crezul meu e în zadar
Și iarăși câștigă firea.

Tu ești tot ce am mai scump,
Chiar de deocamdat’ nu pare.
Am nevoie de-un Cuvânt,
Dar nu-Ți mai cer vindecare.

De atâtea ori, Părinte,
Ți-am promis că nu mai fac,
Dar de când eu sunt cu Tine,
Am căzut în puț din lac.

Binecuvântarea dată,
Menită să-mi facă bine,
Este un blestem pe față.
Nu mai știu ce e cu mine. .

Dragostea dintâi dispare
Și revine ce-i lumesc.
Chiar de-ncerc cu disperare,
Să birui nu reușesc…

Nu știu râvna unde e,
Focul geloziei sfinte,
Inima mi-e goală acum,
Iar Tu nu mai ești, Părinte…

Glasul Tău se stinge încet,
Duhul Tău mă părăsește.
Pentru că nu am vegheat,
Viața mea se prăbușește.

N-am putut să fiu ca alții,
Cum ai vrut Tu să devin.
Am căzut în mari tentații,
Și-am pierdut tot ce-i divin.

Mâna Ta se-ndepărtează,
Rana-i încă sângerând,
Însă de această dată,
Nu vin la Tine cerând.

Ar fi multă îndrăzneală,
Dacă eu, cu duh murdar,
Ți-aș cere la rugăciune,
Chiar și-un strop micuț de har.

Te rog doar ca să ai milă,
Să nu mă alungi acum.
Știu că inima-Ți suspină,
Dar o să mă-ntorc pe drum.

Voi rămâne lângă Tine,
Chiar de nu mă vrei ‘napoi,
Fiindcă viața fără Tine,
Este simplu: un gunoi.

Nu renunț la pocăință,
Chiar de nu știu să o țin.
Voi merge tot cu credință,
Până la sfârșit! Amin.