Nemărginită

O dragoste nemărginită
Ce nu pot să înțeleg,
Se lasă descoperită
Și mă îndeamnă ca să cred.

Să cred în jertfa lui Isus,
În iubirea-I pentru mine,
În cuvintele ce-a spus
Și în a Sa mântuire.

Această dragoste prea mare
O simt adânc în piept mereu,
Când mă gândesc, cu întristare,
La cât am păcătuit de greu.

Dar o voce se aude,
Blând șoptindu-mi iar și iar,
Că greșeala mea s-ascunde
În al Domnului nost har.

Acest har întrece toate
Limitele minții mele,
Și mă face să cred iarăși
Că am un Tată printre stele.

Acest Tată bun, ceresc,
Mă iubește din vechime.
Zi de zi îmi amintește
Că e veșnic lângă mine.

Niciodată nu mă lasă
Să pribegesc singur pe cale.
În veac mă ridică iară
Și îmi dă pe loc iertare.

Orice lacrimă o șterge
Și, fără să o dea uitării,
El cu drag o pregătește
Pentru ziua-ncununării.

Pentru ziua cea măreață
Eu mă lupt fără să zac,
Fiindcă Tatăl meu mă cheamă
Și m-așteaptă, blând, în prag.

Amin!