Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu

să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor şapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Calvar!

Era o zi de mult sortita,
Demult vestita prin profeți
Urcând pe coasta însorită,
Prin tufe și ciulini răzleți

Trecea o gloată plangatoare
Printre pietroaie și butuci
Iar între străjile călare,
Treceau trei oameni, sub trei cruci

Trei osândiți, spre trei morminte,
Dar fiecare cu-n destin
Și sângele curgea fierbinte,
Cel omenesc și Cel Divin.

Și în vreme ce trecea norodul
Și colbul se urca în vânt
Colo într-o vale voievodul
Ce cucerise acest pământ

Satan își adună armata
Veneau oștiri din Canaan
De la Gadara și Gabata
Din Berșeba până la Dan

Din nori cu nechezări stridente
Din munți, din fluvii fara vad
Din cele şapte continente
Din foc, din moarte și din iad

Cu spaima se strângeau grămadă
Urlau și clănțăneau din dinți
De-ar fi putut un om să-i vadă
Pe loc și-ar fi ieșit din minți

Si-atunci din vatra cea adâncă
Ieși pe gura de vulcan
Se înalță pe un colț de stâncă
Temutul comandant Satan

Mai mândru ca un țap sălbatic
C-un tremur nesimțit de mult
Și-roti privirea-i de jaratic
Asupra negrului tumult

"Destul! ! ! ... " urlă de sus năprasnic
"Făpturi de rand, mișei, fricoși
Un Om va pare atât de groaznic
Doar nu-s o mie de Cristoși!

V-ați dat de gol când la Gadara
Ați năvălit în mii de porci!
Tu, iad, îți lași din mână țara?
Armata, unde te întorci? !

Întind al beznelor aripă
Și-n numele ce-i port, ordon:
Porniți năvalnic, și într-o clipă
Din locul morții fără zvon

Aduceți lanțurile toate
Ce-i leagă în Șeol pe sfinții
Poveri de înfrângeri și păcate
Cătușe de nesăbuiți!

Și apoi în zbor cu mine-n frunte
Deasupra cruci lui Isus
Din lanțuri vom zidi un munte
Sub care va cădea răpus!

Și iată ca într-o grea năpasta,
Sub bice de ostași semeți,
Isus urca pe drum de coastă,
Sub cruce prin ciulini răzleți...

Și mulți Îl urmăreau cu spaimă,
Vazandu-L tot mai copleșit
Însă, deodată, fără alarmă
Sub crucea grea Sa prăbușit

Porni un vaiet in mulțime,
Isus Cel drag era înfrânt.
Chiar îngerii din înălțime,
Priveau cu spaima spre pământ.

Da iată, muntele de lanțuri,
Pe care gloata nu-l văzu,
Sa prăbușit în drum, prin șanțuri
Și-n pulbere se prefăcu.

Satan zărea, simțind cum piere,
La gură ghearele și-a dus,
Căci nu știuse ce putere
Era în jertfa lui Isus.

"Vaii, unde-s lanțurile? Unde?
Venea strigând de jos un sol;
"Stăpâne, ce-ai făcut? Răspunde!
Sunt liberi morții din Șeol!

"Mărire! ! !" Cântă în slava bolta,
Vrășmașul geme sub călcâi,
E prima lupta pe Golgota
Și biruința cea dintâi!

Între sclipiri de oțel severe,
Urca Isus cu umeri grei,
Privind mâhnit cu ce durere
Îl tânguiau bărbați, femei.

O fiicelor, de ce va strângeți
Plângând de mila Celui Drept?
Mai bine pentru voi sa plângeți
Și pentru prunci de la piept!

Căci dacă azi copacul verde
E frânt sub fierul neindurat
Cu cât mai hotârât va pierde
Osânda grea, pe cel uscat!

Dar vorbele pe vânt zburară
Și lacrimile iar s-au strâns
Trudiții pași din nou urcară
între batjocură şi plâns.

Pilat, Irod, lerusalimul,
Soborul Sfintei Cârmuiri,
Vai dar nimeni nu vedea sublimul,
Dumnezeieştii dăruiri!

Cei mari erau orbiți de ambiții,
Cei mici de lege impovorați.
Un impostor vedeau slăviții!
O victimă, cei intristati.

lsus putea să strige: *Eli!
Arată Mă din necuprins!"
Și în locul Omului durerii
Și în locul Mielului străpuns,

Cei din sobor si cei din gloată
Privind acelaşi trist tablou
Ar fi văzut din El, deodată,
Pe Cel mai înalt, mai Sfânt Erou

Dar nu! ... lsus purta o haină
De victimă şi impostor.
Ce om ar fi păstrat în taină,
Atâta slavă şi atât dor?

Era a doua bătălie,
lsus, Nemuritoare Stea,
Trecea în Sfânta-l Măreţie,
Ce nimeni no putea vedea.

Pe culme, se citii sentința, Isus,
Desăvârşitul Miel,
Primea in pace suferinţa
Și un ostas venea spre el.

În vale se vedea oraşul
In preajmă turmă fără grai.
-Esti osandit... i-a zis ostașul.
"Dezbracă-te, de tot ce ai!"

Dezbracă-te? Ce grea porunca!
Vii Tu din slavā, esti Hristos.
Ca om, tot ce-ai primit aruncă
Și fii mai jos ca cel de jos.

Te-au pus o mantie pe umar
Și toti "Invätätor", işi zic.
Aruncă matia în țărănă,
Ca să fii totul fi nimic

Eşti luptător şi Ti se cere,
Să-ţi fie mijlocul încins!
Tu scoate brâul in täcere
Și fii acum ca un invins!

Eşti Preot! Iadu-i stie frica
Si ai o jertfă de împlinit!
Tu scoate în linişte tunica
Si fii Tu Insuți, Cel Jertfit!

Însă cămaşa necusută
Lucrată dintr-un singur fir,
Cu atâtea bucurii țesută,
Cu stropi de lacrimi si de mir,

Camasa Tainică de Mire,
Cea ne-lucrată din bucăţi,
Simbolul de neprihănire
Și semnul Sfintei Unitäți

Cu greu camasa se desprinde
Si de pe rani ce-au sângerat,
Dar şi din gândul ce-o cuprinde
Și-o întârzie înduloşat.

lsus simții din partea dreaptă,
O umbră ce o simtea de mult
Și-auzi in ureche o şoaptä:
Opreste-te! Ai dat prea mult

Vrăjmaşul li lovise pieptul cu-o
Forţă malefică în glas
"Cămaşa să n-o dai, ai dreptul.
E tot ce în lume Ți-a rămas!

"Nu-i tot!" şi în clipa de răscruce,
Porni cu pas domol si rar,
lsus se aşeză pe cruce
Să dea şi cel din urma dar

Pământ din tot întinsul zarii,
Priveste acum spre Salvator,
Caci bătălia dezbrăcării
S-a dat ca pildă tuturor

Privesc la cruce peste veacuri
Și mă gândesc cât e de crunt.
În fața Dragostei Supreme,
Ce Psalmi să înalte un pumn de lut?

Cu strunele unei Debore?
Cu trambiţa ce sfarmä zid?
Dar unde-i pana unui Core
Și unde-i harpa lui David?

lsus, culcat pe lemn în soare,
Privea de jos la cerul sfânt,
C-un gest de largă apărare,
A unui vinovat pământ.

Ca două turturele frânte
Ce aşteaptă haitele de câini;
Cu degetele blând răsfrânte
Stăteau pe cruce două mâini.

Stătea cu fața neclintită
Și aştepta ca pe un liman. .
Întâia floare înflorită
Sub lovitura de ciocan.

Stătea cu mâinile întoarse,
Cu mâinile ce până ieri,
Ștergeau pe atâtea fete arse,
Atâtea lacrimi şi dureri.

Sunt mâinile ce pe copilă
Au ridicat o din sicriu;
Sunt mâinile ce-au stat cu milă
Pe răni de lepră în pustiu.

Sunt mâinile ce odinioară
Au dăruit şi văz şi grai
Și binecuvântări lăsară
Pe chipuri mici cu păr bălai.

Şi către aceste două mâini întoarse
Pe lemnul dur întinse drept,
Doi negri pumni zvācnind se îndreaptă
Spre marea luptă piept la piept.

Satan, în ultima secundă
Purtând cunună de catran,
Încearcă groaza să şi ascundă
Sub măreția de titan.

Întinde mantia deodată
Ca nor de fumîntr-un crater
Și începe atunci cea mai ciudată
Din câte lupte au fost sub cer.

Auzi: 'Boc! boc! ' ciocanul sună,
Țâşnește cel dintâi izvor,
Dar cade strasnica cunună,
Al negrului cotropitor

Și bate iar: 'Boc, boc! ' ciocanul.
Cad stropii roşii pe pământ,
Dar geme biruit titanul
Și sceptrul lui în colb s-a frânt.

'Boc, boc! ciocanul iarăși cade:
lsus plăteşte greu tribut!
Dar moartea unghiile-şi roade
Și muşcă în ţărână Belzebut.

'Boc, Boc! deşi sub vârf de coarne
lsus a învins, căci a iubit,
Vrăjmaşul L-a lovit în carne,
Dar El în duh l-a ţintuit.

Şi iată patru mari izvoare,
Ce-au curs din viața Lui lsus.
Spre zarea soarelui răsare,
Spre nord, spre sud şi spre apus.

Sunt patru fluvii de tărie,
De dragoste, de cer, de har.
A fost a patra bătălie
Și biruinţă pe calvar!

lsus acum în răni atârnă,
Purtând tot greul vechii legi,
Iar lângă El, pe aceeaşi bârnă,
Stă învins vrăjmaşul lumii întregi.

Străvechiul şarpe de aramă
Se zvârcolește nevăzut.
Puterile i se destramă,
Iar colțul morţii a căzut.

Şi totuşi lupta iar se încinge.
Să înduri tot chinul lumii aceşti,
Când dracii pun săgeţi aprinse,
În gura celor ce-i iubeşti?

"Hei, Tu. . Profet al Învierii!"
Vorbeşte un doctor cu ochi duri,
Purtând panglici şi filacterii
Cu lungi versete din Scripturi.

"Nu ești Preotul cel Mare,
Ce peste însă-şi Levi treci?
Coboară să zideşti altare,
Să înjunghi tauri şi berbeci!"

N-ai spus că zideşti un templu
Și că-i faci a treia zi şi porţi? !
Ei, haide, dă-ne un exemplu,
Salvează-Ți trupul dintre morţi!"

"Nu esti," mai zise unul,"Rege? !
N-ai tu sub ordin legiuni?
Coboară, deci şi se înţelege,
Te vom primi cu plecăciuni!

'Nu eşti Ben, David?" mai spune altul,
"Eternul Fiu venit din cer,
De-asta vii din tot înaltul,
Să mori pierdut într-un ungher?"

"Nu eşti Mesia din vecie?"
Rânjeşte unul din tâlhari.
"Nu scoli Tu morții din sicrie,
N-ai vrea cu mine să dispari?"

"Ehei, lume, iată-Mă de râsu-ţi!
Tu, Sfântul vremii de apoi!
Salvează-Te pe Tine Insuţi
Și mântuie-ne și pe noi. . ! ! !"

"Prea mult!" Satan din nou încearcă:
Nu vezi că suferi în zadar?
Nu-i nimenea să mai întoarcă
Pe acești dulǎi cu ochi murdar!

Mai bine să arunci văpaie,
Să arzi norod după norod.
Îți curge sângele şuvoaie
Și nu se vede niciun rod!

lsus, spre zarea depărtată
Șopti cu gândul peste veac:
'O, iartă tuturora, Tată,
Căci ei nu ştiu acum ce fac!"

Şi atunci, cu buza-i tremurândă,
Celălalt tălhar luă cuvânt:
"Hei, tovarăş de osândă,
Ce-ai râs de Solul Celui Sfânt?

Ce-am fost noi doi, de-un iad fierbinte,
Dar El, lsus, e nepătat!
O, Doamne, să-Ți aduce aminte
De mine, când vei fi împărat!"

Era întâiul rod! Mărire! . .
lsus acum cu blându-l grai,
Se întoarse plin de fericire:
"Tu azi, vei fi cu mine în rai!"

Voi fraţi, când răsul şi minciuna
Va umple sufletul de amar,
Să v-amintiți întotdeauna
De-a cincea lupta pe Calvar!

Deodată, cu un fior mulțimea
Și-a întors privirile spre cer,
Un nor umbrise înălțimea,
Un fum călătorea stingher?

Ba nu! Dar pe întreaga zare,
O neagră taină se urzi,
O stranie întunecare,
Un miez de noapte în plină zi.

O umbră ceru întreg cuprinse,
Ca un potop de lilieci,
Şi îndată soarele se stinse
Și dispăru ca pentru veci.

Şi în întunericul de smoalā
Porni un vant zguduitor.
Era o noapte ireală,
Ca un sfârşit al tuturor.

Zadarnic gloata de pe munte
îşi ațintea privirea în sus.
Căci nu erau alți ochi pe lume
Să vadă ce-a văzut lsus.

Mai mulţi decât nisipul mării,
Mai repezi ca un uragan,
Formând un scut deasupra zării,
Din mii de ciucuri de catran,

Gigantice oştiri de duhuri,
În focul luptei cel mai greu
Se îngrămădiseră în văzduhuri
Între lsus şi Dumnezeu.

Se umpleau stihiile de groază.
Veneau toți demonii in zbor.
De sus să nu străbat o rază,
De jos să nu se înalțe un dor

Şi atunci din vatra cea adâncă,
Din răsărit până în apus,
Păduri de mâini erau întinse
Cu învelşunare spre lsus.

"Eşti vinovat!" striga oştirea,
"De vina tuturor căzuți!
Şi acum purtând nelegiuirea,
De toate vinovat eşti Tu!

Eşti vinovat de orice sânge,
Vărsat de mâini, de ucigaş,
De lăcomia care strânge
Și de fiorul pătimaş!

Asupra Ta e acum minciuna
Și ura ce-a domnit mereu!
Eşti vinovat pe totdeauna
Și despărţit de Dumnezeu!

Mândria, cugetul fätarnic
Pe toate asupra Ta le-ai luat!
Zadarnic Te mai rogi, zadarnic!
Eşti vinovat! Eşti vinovat!"

"Eli, Eli!" se aude în bezne;
"Eli, Eli, lama sabactani?"
Străpuns în mâini, străpuns în glezne,
Și fără Tine cât voi fi? !

Eu nu mai sunt decât un vierme,
Privit cu silă şi strivit!
Dar cum să uit că în slăvi eterne,
Tu M-ai născut şi M-ai iubit? !

Acum păcatele Îmi numeri
Și întorci privirea cu un fior,
Căci port în faţa Ta pe umeri
Vinovăţia tuturor!

Da, eu, Adam al înnoirii,
Te chem si strig îndurerat,
De toată vina omenirii,
Părinte, Da, sunt vinovat! ! ! ... "

O rază şi-a adus cuvântul,
Asupra umilitei frunți,
Se zguduie acum pământul.
Se sfarmă stâncile în munţi.

S-a despicat catapeteasma
Și locul tainic s-a deschis.
Alungă bestiile fantasma,
Se şterge bezna ca un vis.

Din nou se luminează bolta,
Aleargă demonii şi pier.
A şasea luptă pe Golgota,
A smuls zăvorul către cer! ! !

Acum e cea din urmă luptă.
Täcere într-un duh solemn.
Priviți pe cruce fața suptă
Și sângele închegat pe lemn.

Puterea cărnii, e sfârşită,
Dar Dragostea şi mila. . Nu! ! !
Învinsă-i vipera cumplită
Și oastea în gol i se pierdu.

Dar ultimul vrăjmaş veghează,
Pe cal cu pieptul pe oblanc,
Împrăştiind fiori de groază
Se înalță moartea din adânc.

Cu coasa în mâini ca o balanță
Pe nevăzutele poteci,
Purtând o ultimă speranță
De-a învinge Dragostea pe veci.

Se apropie în zări, se arată,
Cu ochii adânci, cu chipul pal,
Se opreşte o clipă; şi deodată
Înfinge pintenii în cal,

O coasă spintecă văzduhul,
Iar Fiul strigă în zări: "Ava!
Ce-i lut să moară! Însă Duhul,
Se încredințează în mâna Ta!"

Se pleacă fruntea, se destinde,
Un astru lunecă în apus,
Iar de pe cruce se desprinde
Mai sclipitor un alt lsus.

Pe fruntea Lui, acum El poartă
În locul rănilor de spini,
Ca pret al Dragostei ce iartă,
Cununa Veşnicei Lumini!

Cununi în păr podoabe grele
Și crini pe obrazul înţelept.
El ţine în mână mii de stele
şi Numele -I Cel Nou, pe piept.

E Domnul domnilor, Märire! ! !
E Împărat peste împărați.
A înfrânt vrăjmaşul prin iubire.
E Întâiul Frate între frați!

Și-L vei vedea în zori Marie,
În trup slăvit de Duh şi Har.~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~

A fost a şaptea bătălie
Și cea din urmă pe Calvar! ! !

lsus, lubire Salvatoare,
Tu crucea tuturor ai dus,
Te-ai dezbrăcat de-a lumii stare
Și mâinile pe lemn le-ai pus!

Și-a înfipt batjocura toți colții.
Ai fost de Tatäl despărţit.
Te-a înfiorat puterea morţii,
Dar Tu ai răbdat căci ne-ai iubit.

Acum cât Râul Vieții curge,
Tu ești cu noi în orice ungher.
Satan nu ne mai poate smulge,
Iar moartea e un zbor spre cer!~&,"&,"&,"&~.

Să cânte strunele încordate,
Trompetele să sune plin!
lsus, Mântuitor şi Frate,
Cu El vom fi în veci! Amin!