La Iași...
Autor: Camelia Cristea  |  Album: Muguri de lumină  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Camelia_Cristea in 12/10/2025


Pe drumul care urcă spre lumină,
Cu tânguiri și ochii plini de lacrimi
O toamnă blândă scaldă în rugină,
Atâtea neputinți și multe patimi.

Un clopot cântă ruga de iertare,
Iar frunza, răvășită se frământă
Preacuvioasa multă milă are
Și tânguirea lumii o ascultă!

Azi, mii de pelerini cu flori, petrec alaiul,
Cu trudă și cu jertfă, vor să deschidă raiul
I-așteaptă Cuvioasa cu blânda-i mângâiere
Primesc în schimb curaj și  mai multă putere.

Atâta ploaie-n lacrimi și clipa se înalță,
Privind la cer și sfinți, avem cu toți o șansă
Să trecem întăriți, prin vremi și prin nevoi,
Cu rugăciuni aprinse să ne sfințim și noi…

13.10. 2020


Camelia Cristea

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 82
Opțiuni