— L-ai văzut cumva pe Dumnezeu,
de te încrezi atât de mult în El?
l-a întrebat profesorul ateu,
pe un elev micuţ și subțirel!

— Aș vrea să vă răspund c-o întrebare,
zise elevul, calm, cu vocea joasă:
L-aţi văzut vreodată pe Ștefan cel Mare?
Fiindcă predați istoria la clasă!

— Nu l-am văzut, răspunse indignat
profesorul... Citește și-ai să vezi
că el a fost un domnitor... A existat!
Istoria ne dă multe dovezi!

— Așa e, domnʼ profesor, și aveţi dreptate!
Vă înţeleg, căci am citit și eu...
Dar v-aș ruga, citiți și-n Sfânta Carte.
Acolo scrie că există Dumnezeu!

Nu L-am văzut, este adevărat,
dar ascultaţi-mă ce spun, dacă vă pasă...
Când mama mea a fost bolnavă-n pat,
El a venit atunci la noi acasă!

Am fost sărac, de foame-am suferit
și adormeam flămând în fiecare noapte.
Dar L-am chemat plângând... și a venit,
și de atunci mănânc pe săturate!

Acesta e răspunsul la-ntrebare!
Acesta va fi veșnic crezul meu...
Cum dumneavoastră credeți în Ștefan cel Mare,
eu, domnʼ profesor... cred în Dumnezeu!